GERMINAȚIE

 

Germinatie este într-o zonă de graniță între o mișcare explicită și static, deoarece pe de parte, poate rămâne doar ca formă-obiect plastic care sugerează mișcarea prin dinamica transformării sferei,  precum o samânță care germinează, iar pe de altă parte, permite atașarea unui motor capabil a genera o mișcare explicită, ca răspuns la cererea de mișcare a formei. Am dorit ca mesajul să fie „învârte-mă!”, iar ca răspuns la această solicitare privitorul actant să interacționeze, să pună sfera germinativă în mișcare și s-o așeze în ce poziție dorește. 

Arta mea cinetică se apropie de conceptele suprematiste ale non reprezentării în arta plastică. Mişcarea nu poate fi numai văzută, căci cine numai o vede este ca un orb care cunoaşte calea cu bastonul şi spune că a văzut drumul. Mişcarea trebuie trăită nemijlocit cu toate simţurile, dar mai ales cu simţul sensibilităţii artistice. Probabil că avem inconştient un organ de receptare al mişcării dincolo de ochi, un organ prin care suntem conectaţi la o altă dimensiune şi prin care sesizăm şi recunoaştem mişcarea autentică de cea falsă, frivolă, lipsită de conţinut. În opinia mea, nu orice formă/volum care se mişcă reprezintă sculptură cinetică aşa cum un ochi de statuie realizat în orice material nu poate exprima vederea.